Rezidențial Individual · 2022

Strada
Mărăşeşti 29

2022
Client
Familie privată
Categorie
Rezidențial Individual
Locație
România
An
2022
Descrierea proiectului

Locuință contemporană
cu identitate
puternică.

Strada Mărăşeşti 29 este o locuință individuală proiectată pentru o familie cu copii într-un cartier rezidențial cu caracter mixt. Provocarea proiectului a constat în a crea o identitate vizuală puternică pe o parcela îngustă, respectând în acelaşi timp ritmul construit al străzii.

Volumetria curată, cu soclu de cărămidă antracit şi volum superior alb, creează un dialog bipartit între greutatea pământului şi uşurința nivelelor superioare. Terasa verde la ultimul nivel se anunță de la stradă printr-un arbore prins în grila metalică.

Interiorul este organizat în jurul unui miez circulativ central — scara, iluminată zenital, devine elemnt sculptal şi sursa de lumină principală pentru întreaga casă.

Strada Marasesti 29 - vedere principala
Conceptul arhitectural

Cărămidă antracit
şi terasă verde
la ultimul nivel.

Alegerea cărămizii aparente antracit la soclu îşi are originea în dorința de a ancora clădirea în sol — de a face ca ea să pară că a crescut organic din teren, nu a fost depusă pe el.

Terasa verde de la ultimul nivel este atât un gest ecologic cât şi unul estetic — văzută de la etajele vecine, acoperisul devine o grădină, extinzând peisajul natural în înălțime.

Strada Marasesti 29 - detaliu
Strada Marasesti 29 - a doua vedere
Strada Marasesti 29 - interior
Detalii de executie

Un interior
organizat în jurul
luminii.

Spațiile de zi — bucătărie, living, dining — se organizează într-un plan deschis orientat către grădină, cu întreaga fațadă sudică vitrată. Terasa acoperită prelungeşte spatial în exterior pe tot parcursul anului.

Camerele copiilor, la etaj, primesc lumină zenitală printr-un luminator larg încorporat în volumul acoperisului — creând o ambianță de viață luminoasă şi aşezată în acelaşi timp.

“Casa noastră a devenit exact ce îmi imaginam — simplă la exterior, bogată la interior.”

Client — Familie privată
Proiectul următor
Hill's Spa & Lounge
+40 752 068 222